” Visul iar mă necăjește Și cu tine mă-ntîlnește. ” JARNÍK-BÎRSEANU – Am dat peste acest vers in urma cu cateva zile si am ales sa il introduc aici deoarece descrie foarte bine o perioada de cateva saptamani din viata mea, perioada in care aveam frecvent cosmaruri. Imi visam parintii in fiecare seara, si le retraiam pierderea in fiecare dimineata cand ma trezeam. Ii visam in fel si fel de ipostaze, acum erau vii acum morti, acum radeam acum plangeam cu ei. Nu intelgeam de unde toata aceasta inlantuire de imagini, ganduri si sentimente acum, ce ascund sau ce vor sa imi spuna. Eram foarte suparata si irascibila si frustrata deoarece astfel de vise imi dadeau ziua peste cap si imi faceau diminetile negre. Dupa cateva sedinte de terapie, ce am reusit sa inteleg a fost ca parintii din vis reprezentau de fapt adancurile sufletului meu, erau momentele petrecute cu ei, regretele mele fata de ei, reprezentau tot ceea ce am reusit si nu am reusit sa le spun, toata dragostea mea fata de ei exprimata si neexprimata, toate reprimarile mele. In perioada aceea am dat nas in nas cu camarutele intunecate si prafuite ale sufletului meu, camarute pe care nu mi-am dat timp sa le aerisesc sau sa le curat. Astfel ca am inceput sa iau pe rand tot ceea ce simteam a doua zi dimineata, a incercat sa fiu acolo si sa analizez sa vad care d eunde vine si ce vrea de la mine, fara sa ma reped sa fac orice alta actiune care m-ar f facut sa uit si sa nu ma mai gandesc la ceea ce s-a intamplat. In trecut faceam asta, deoarece credeam ca e mai bine sa scormonesc, sa iau lucrurile superficial fara sa cobor in detalii. Cred ca e bine la un anumit nivel sa faci asta, atunci cand ai curatat bazele, insa nu sa te prefaci ca totul este calm, cand dupa usa sta potopul. Asadar, dimineata calma timp ce faceam cafeaua, lasam sa vina amintirea de noaptea trecuta, si resimteam teama si furie, suparare si senzatie de abandon. Pe urma ii acceptam prezenta pana ma obisnuiam cu sentimentul si cu imaginea si cand simteam ca si-a pierdut din intensitate incercam sa o analizez si sa imi dau seama ce legatura are ceea ce am visat cu mine, Roxi. Astfel am descoperit ca multe dintre vise erau “ecranizari” ale sentimentelor reprimate pana atunci. Astfel ca am inceput sa fac pace cu mine, sa ma iert pe mine in primul rand pentru lucrurile pe care le-am facut si poate nu ar fi trebuit, cuvinte grele spuse la suparare, poate momente in care trebuia sa vorbesc pentru mine si mi-am reprimat apararea deoarece nu aveam suficient curaj si incredere in mine ca merit asa ceva. Am inceput sa imi iert tot ceea ce am considerat ca era de iertat, tot ceea ce ma apasa pe suflet. M-am iertat si mi-am acordat si dreptul de a gresi iar ca deh, sunt fiinta umana si inca nu am ajuns la un nivel asa inalt cu desavarsirea mea spirituala. Sunt in plin antrenament aerobic cu Budha din mine. Am inceput sa ii iert si pe ceilalti, si sa ii privesc cu compasiune. Sa nu ii judec si nici sa ii privesc cu superioritate sau inferioritate, ci sa ii privesc asa cum ma privesc si pe mine, cu dragoste, compasiune si amuzament, ca pe niste mici Budha in plin proces de evolutie.

” Miezul nopții s-a ivit Și prin lume-a răspîndit Ceata visurilor dalbe. ” ALECSANDRI

Intorcandu-ma la vise, acum le consider prieteni si cu toate ca as da orice sa nu mai am astfel de cosmaruri, sunt constienta ca atata timp cat nu ma curat, inca o sa vina. Deci o sa le vad ca si pe niste indicatori, borne de marcaj care o sa imi spuna in ce localitate ma aflu si la ce km. Colaborez cu mine deoarece abia astept sa trec de la visuri la vise, sa pot sa visez cu ochii deschisi din nou fara teama, sa pot sa planific si sa imi imaginez, sa vad cum proiectele mele prind viata, sa vad tot mai curand roadele muncii mele!