Din jurnal

19.05.2017 13:32 Roma

Draga Dumnezeu, Stiu ca Esti international, de aceea Iti scriu in romana. Am incredere in Tine, de cand ma stiu am vorbit cu tine in romana. Si este drept, mereu mi-ai raspuns.

O sa iti scriu pe scurt, ca ai cu siguranta atatea ale Tale si nu vreau sa te tin ocupat. Stiu ca in lume sunt probleme mult mai mari acum, si multi trec prin lucruri mult mai rele decat eu in acest moment, astia ca te tot bat la cap cu razboaiele si foametea parca numa nu se mai sfarseste o data. Insa acum este vorba despre mine, despre o parte din sufletul meu, mama. Si la fel ca si toti ceilalti, si eu vreau sa fiu ascultata.
Anul trecut, daca iti mai amintesti, a venit la Tine tata. Cred ca l-ai remarcat, avea un zambet tare frumos si niste ochi stralucitori, de un albastru tare frumos. Nu am mai auzit nimic de el de o vreme, desi cateodata ne mai intalneam in vis. Sper ca este bine, eu ii spun mereu ca imi este dor de el, dar daca il vezi, Te rog sa ii reamintesti. Doctorii spun ca ai vrea sa o iei si pe mama peste cateva luni, insa doctorii sunt doctori. In Tine am mai mare incredere, de aceea Te rog daca poti, mai las-o ceva vreme cu noi. Si-a dorit sa realizam atat de multe lucruri eu si fratii mei, si inca nu am apucat. Am facut ce am putut in 26 de ani, dar mai am multe inca, si am nevoie de timp. Mai da-i cativa ani Te rog, sa aiba timp sa ne vada “crescuti” cum a vrut ea. As vrea sa ii fac cunostinta cu nepotii, cand o sa fie timpul, vreau sa ii tina in brate asa cum facea cu noi cand eram mici. Eu doar luni pot sa vin sa o vad. Mi-am cumparat deja biletul. Mai stau doar cateva zile in Roma, cat sa mai fac niste caricaturi. Imi este tare draga si vreau sa o vad! O sa Te rog sa ai rabdare! Iti multumesc! Roxana, cea care face caricaturi pe strada,
P.s. cu siguranta iti amintesti de mine, eu te-am tot batut la cap cu faptul ca vreau sa am curaj sa fac caricaturi pe strazile Romei, si m-ai ajutat!

22.05.2017 11:00 Termini, Roma
Sunt in autocar, astept sa porneasca si sa mergem la aeroport. In sufletul meu simt teama, ma gandesc ca in orice clipa mama ar putea sa moara si tare as vrea sa apuc sa o tin un pic de mana. Ma uit la ceas, si minutele astea trec atat de incet. Aud un tipat disperat afara, care imi face pielea ca de gaina. Ce Dumnezeu se intampla? Politie peste tot, chinezi care se agita. Cand sa cumpere biletele descopera ca li s-au furat portofelele. Sunt sensibila in acest moment. Si ochii imi sunt mai mereu in lacrimi. Lacrimile par sa astepte cel mai mic semnal, ca sa inceapa sa se rostogoleasca pe obraz. Cu toate ca incerc sa ma detasez, empatizez profund, datorita experientei similare avute. Acum am alte griji, incerc sa imi eliberez mintea si sa raman lucida. Doamne, cate ganduri imi trec prin minte acum, dar unul persista: “Mami, te rog sa ma astepti.Vin sa te vad. “. Autobusul porneste in sfarsit.

22.05.2017 14:30 Aeroport Ciampino Roma
Coada imi pare interminabila si parca numa nu se mai imbarca astia odata. Cati oameni in jurul meu, atatea povesti de viata. Ma intreb, cine si ce fel de experiente traieste in acest moment? Altii poate se grabesc inspre casa, copiii lor fac nunta. Botez, inmormantari, zi de nastere, cereri in casatorie, certuri domestice,lansari de carte, lansari de film, copiii de luat de la gradinita, mancarea de pus pe foc. Atatea vieti ce se desfasoara in paralel, atatea povesti de viata. Da-le pace Roxi, ai tu ale tale acum.

22.05.2017 18:30 Cluj Napoca, Romania
Aterizeaza avionul. Ce usurare, si Ramo care ma asteapta cu masina la iesire. E un inger fata asta, si s-a oferit sa ma duca cu masina pana in Baia Mare. Cunoaste situatia si imi sta alaturi. Mami, mai am un pic si ajung la tine. Te rog sa ma astepti. Ramo, imi promite ca conduce cat poate ea de repede.

22:30 Casa surorii mele, Baia Mare

Fac un dus si ma schimb repede. Chem un taxi care sa ma duca la spital. Cu toata oboseala adunata, nimic nu ma opreste sa merg sa o vad ACUM. Am tot riscat, pierdut si sacrificat multe in ultimii 26 de ani. Nu mai vreau sa risc acum, nu cand este vorba despre mama. Nu acum cand fiecare clipa poate insemna ultima clipa.

22:55 Spitalul TBC, sectia Ingrijiri Paliative, Baia Mare

Ajung la spital si Mada ma asteapta la intrare. Intreb plina de speranta:

“Ce face?”
“Doarme, se odihneste saracuta un pic. Te-am asteptat amandoua”
Intru in salon si o vad pe mama in pat, cuprinsa de un somn adanc. Esti asa frumoasa draga mea.  Nu ma abtin deloc. Te iau de mana si iti sarut fruntea. La fel faci si tu, iti amintesti? Ce bine ca am ajuns la timp.

23.05.2017  07:00

Bun. Deci am lista de la Mada, cu orele precise cand trebuie sa iti dau medicamentele. Vai tu mami, dar ai atat de multe. Sa ma ierti, o sa te trezesc destul de des. Dar lasa ca trece, facem tratamentul si te faci bine, pe urma mergem acasa. Stau cu tine, ti-am promis ca nu te las singura.

09:15

In sfarsit te-ai trezit. Ma uit in ochii tai, si parca vad cum imi raspunzi din priviri, la intrebari. E in regula daca nu poti sa vorbesti acum, nu iti face griji. E drept ca abia asteptam sa ma pupi si sa ma strigi Lote, dar eu mai pot sa astept. Important este sa te odihnesti tu. Iti dau medicamentele si mancarea, si cu greu reusesc sa te tin treaza. Tu mami, nu te mai prosti. Hai doar sa terminam odata, nici mie nu imi place sa stau aici. Luptam impreuna sa castigam, ca sa mergem acasa. Ce bine ca te mai trezesti din cand in cand, zambesti si asta imi umple inima de bucurie, mintea de speranta si ochii de lacrimi. Tot frumoasa ai ramas tu mami.

23:30 Salonul mamei
Am cunoscut mai devreme doua asistente cu inima mare cat Romania, pline de compasiune, intelegere si umanitate. Maria a lui Ghita (asa o chema pe nume tanti Maria) si Mirela, cea cu copii frumosi.
“Tu esti Roxana, sora care a fost plecata, asa-i?” ma intreaba Mirela.
Mi-au dat un scaun mai confortabil pe care sa stau si sa dorm peste noapte, si cafea.
In salon cu noi mai este internata si tanti Maria, care de cele mai multe ori spunea exact ceea ce gandea, cand gandea. Cateodata nu prea stia saraca cu cine ce vorbeste, si asta crea situatii amuzante.

24.05.2017 07:00 Salonul mamei
“Ai auzit ce nenorocire? Mi-a dus vulpea 2 gaini, cocosul si cativa pui azi-noapte. Duca-l dracu’ pe el. Si tie ti-a dus?” Intreaba tanti Maria.
“Nu, la noi nu a ajuns”, ii raspunde doamna doctor, abtinandu-se sa nu rada.
Eu nu am putut sa ma abtin. Am ras cu pofta.

14:00
Fac schimbul cu Mada, ramane ea cu mama si eu merg acasa sa ma schimb si sa ii aduc mancare si alte medicamente necesare. Deja aveam planul facut, urma sa ma intorc in Italia, eu te ajut cu banii si Mada si fratii ceilalti, stau cu tine pe rand in spital si te ingrijesc. Cred din inima ca o sa te faci bine. Adica mami draga, nu pot sa concep altfel. Stai sa vezi, intr-o luna mergem acasa. Te si vad cum ma astepti in prispa casei, cu Negrila in brate, si imi spui “Lote,ai ajuns”.

16:39
Ma intorc la spital si intru in salon. Tanti Maria ma intreaba
“Da unde ai fost?”
“Am fost pana acasa.”
“Aci in sat? Dar tu pa care ulita stai?”
Nu ma pot abtine. Rad. Rade si ea.

25.05.2017 08:00
De dimineata am vorbit cu medicul. Tie mami nu ti-am spus nimic, nu vreau sa te ingrijorezi de nimic. Le-am spus doar fratilor, in holul spitalului. De fapt, am intrebat-o doar cand o sa incepi sa te trezesti, sa iti revi.

06.06.2017 14:30 Aeroportul international Avram Iancu, Cluj Napoca
Astept sa ma imbarc. Acum nu ma mai grabesc nicaieri. Acum o zi in plus sau in minus nu mai face nici o diferenta. Astept din toata inima sa ajung in Roma, locul pe care acum il numesc casa. Vreau sa reincep toate activitatile intrerupte. Am nevoie sa imi tin mintea ocupata.
Urmatoarele luni sunt programate.
Nu stiu daca e bine sau nu, dar o sa ma ajute sa merg mai departe. Si eu plang, dar plang mergand.

17.06.2017 13:29 Roma, Italia
Sunt pe strada si scriu acest articol. Nu ma pot abtine si las cateva lacrimi sa curga. Plang in timp ce cer un servetel. Am zis ca nu o sa reprim nimic, nici un sentiment. Ceea ce vine, las sa vina.
Acum ca au trecut cateva saptamani, si mintea se limpezeste, devin mult mai constienta de anumite lucruri.
In primul rand, simt ca lipseste ” o dulceata” din viata mea. Este ca si cum pana acum am avut acces la ceva dulce, rafinat,unic, si dintr-o data mi s-a restrictionat accesul. Accept sa traiesc fara si ma resemnez sau stau si plang si tanjesc dupa vremurile de alta data?
Am hotarat sa merg inainte, este singura cale logica pe care o vad.
Singura teama ilogica pe care o simt acum, este teama de intuneric. De mica nu m-am mai simtit asa. Cine stie de ce?Si de ce acum? In fine.
Simt ca nu mai am timp de pierdut, ca viata nu este o joaca si am doar o sansa. Trebuie sa dau tot ceea ce pot si ce nu pot, si sa reusesc. O sa reusesc. Intre timp am invatat sa spun mai des “te iubesc”, si sa traiesc mai profund viata si relatiile cu ceilalti. O singura calatorie facem toti impreuna, atatea vieti in paralel. Sa mergem impreuna, si sa ne salutam frumos. Daca si cand se vor intersecta drumurile unora cu celorlalti, sa ne dam buna ziua cu dulceata si sa ne ajutam si sa ne ridicam, atunci cand unul dintre noi a cazut. Viata este o calatorie, o calatorie frumoasa. O sa fie si momente grele, dar daca privesti putin o sa vezi ca momentele pozitive sunt infinit mai multe. Gen, vezi partea plina a .. vietii.
Am invatat ca ultima clipa chiar inseamna ultima clipa, si ca trebuie sa traiesc mereu ca si cum ultima clipa e acum. Sa traiesc profund, sincer si cu sens. Sa nu imi bat joc de mine, de ceilalti si de timpul nostru, petrecut impreuna sau separat. Sa actionez cand e de actionat, si sa stiu cand e cazul sa fiu pe ultimul loc in viata mea,ca sa las pe primul loc pe cei dragi. Daca ai o mama si aceasta te suna si iti spune ca vrea sa te vada sau sa te auda, nu o repezi. Doamne, o sa iti fie atat de dor de ea. Cum mi-a spus Maria a lui Ghita:
“La final, sa vrei sa o ai oricum [mama], doar sa o ai” .