Cum rezisti vulpoilor.

Cand m-am vazut singura in mijlocul lor, eu singura femeie intre 8 barbati, m-am simtit precum un soricel aruncat la serpi inspre a fi mancat. Nu,nu exagerez. O sa intelegi curand. Toti aveau peste 55 de ani, majoritatea cu sufletele acrite de rautatile vazute pe strada. Am putut sa citesc in ochii lor pe rand ura,deznadejdea, ciuda,furia,resemnarea, iar uneori dorinta. O fata tanara, starneste deseori dorinte.
Se spune ca toate drumurile duc la Roma, exact acolo unde m-a purtat si visul meu. O sa trec peste saptamana dinainte de a pleca la Roma, acea saptamana care mi-a parut un an, acea saptamana in care micul dejun erau lacrimile, iar cina descurajarea celorlalti. Nu o sa vorbesc nici despre sutele de intrebari primite, gen:ce faci daca nu merge?te duci de capul tau?si daca nu poti desena?mergi la sigur?  Aveam un singur raspuns: nu stiu!
Doar cateva persoane apropiate m-au sustinut in nebunia mea. Suflete rebele, va multumesc!
Nu stiu daca sa vorbesc despre problemele de ordin fizic/administrativ sau despre cele social/spirituale intampinate in aceasta calatorie.
Cred ca perseverenta si nebunia m-au impins sa cer gazduire pentru o noapte unui artist de strada, barbat,divortat cu 2 copii, cu o paine de castigat ca si mine. Stiam ca nu o sa fie usor,insa am ales varianta asta deoarece credeam ca o sa aflu ceva despre Roma si artistii ei, de la un veteran. Ceea ce nu am luat in calcul a fost faptul ca eu am fost concurenta “tanara”, si femeie pe deasupra,venita sa ii fure painea. S-a oferit sa ma gazduiasca pentru cateva zile,si nu doar una (aveam sa aflu mai tarziu adevaratul motiv). Dupa mai multe discutii contradictorii, si scene absurde in care se credea un semi-zeu al strazii, D-zeul strazilor si marele datator de autorizatii, dupa lungi discursuri demoralizatoare si ultra-pesimiste, s-a hotarat sa imi dea cateva ponturi.
Avea momente in care dadea cu biciul, si imi descria strada intr-un mod atat de macabru incat mi se zbarlea parul. Pe urma venea tot el tamaduitorul, si punea balsam peste rana. Avea niste jocuri psihologice incredibile.


Dar nu o sa ii ofer onoarea de a fii subiectul central al povestirii mele.
Prima zi pe strada a fost oribila, deoarece mi s-a spus in fata ca nu am ce cauta acolo, si ca ar fi bine sa schimb locul, ba chiar orasul. Ceva in mine mi-a dat curaj, si am raspuns doar atat “Ma intorc. Ne vedem curand.Spor la munca”.

Privind inapoi constat ca am fost curajoasa,si an invins fara sa stiu unul din jocurile pe care le fac batranii vulpoi atunci cand cineva apare pe teritoriul lor.
Pentru  mine a fost dureros sa stiu ca nu sunt dorita intr-un loc. Nu caut cu orice pret sa imi fac prieteni,imi place sa stau si singura, insa stiam cat este de important ca ei sa ma accepte in grupul lor, pentru situatiile tensionante ce vor aparea mai tarziu. A fost o saptamana cruda, in care cautam sustinere  morala si incurajari in multe parti. Din multe parti nu a venit. Poate am actionat astfel deoarece am avut momente de slabiciune, sau poate pentru ca fiind singura  in ditamai Roma, fara un loc pe care sa il pot numi casa, fara un refugiu fizic si psihologic sigur, ma simteam uneori pierduta. Daca as avea puterea mi-as reorganiza structura psihologica in sertare. Astfel, cand am nevoie de curaj, merg direct la sertarul „curaj”, il deschid si inspir doar curaj. Fara a ma lovi de un talmes balmes in mintea mea, un amalgam de sentimente, toate incalcite. Totul curat, la subiect.

Revenind la strada, prima saptamana a trecut, la fel a doua, a treia, etc.. Am vazut multe pe strada, multe lucruri care intr-un final te „calesc”. Lucruri placute si mai putin, despre care aleg sa nu vorbesc acum. Acum, dupa 2 luni, imi este mai usor sa respir aerul roman al strazii, am inteles „jocurile” pe care oamenii le pun in scena doar ca sa isi umple timpul lor liber, sau ca sa dea un sens vietii lor.

Strada iti ofera experiente atat pozitive cat si negative. Din categoria negative amintesc: amenzi, oameni nesimtiti, frig sau cald extrem,etc.

Cele pozitive sunt mult mai numeroase, si sunt cele care imi dau energie in fiecare dimineata ca sa ma trezesc si sa merg pe strada, ma motiveaza si ma incurajeaza chiar si atunci cand am impresia ca totul e pe cale sa se sfarseasca. Intalnesc oameni din toate colturile lumii, diferite culturi si mentalitati. In fiecare zi imi dau voie sa ies tot mai mult din zona mea de confort, interactionand si invitand oamenii sa isi faca caricaturi. Imi iau intotdeauna zambetul si buna-dispozitie cu mine, si duc si celorlalti. Oamenii in general sunt ba tristi, ba deprimati, plictisiti si fara chef de viata. Atunci cand ne zambim noua si celorlalti, emanam o energie atat de dulce incat toti vor sa guste din ea, toti vor sa stea in preajma noastra.

Frumusetea strazii sta in faptul ca lucrurile nu sunt mereu cum ne asteptam sa fie, si viata ne surprinde mereu si ia intorsaturi neasteptate. Un scenariu daca vrei poate fi: mergi dimineata la munca, lucrezi pana la pranz cand vine politia si iti spune sa iti aduni caricaturile si sa pleci, in timp ce tu desenezi un barbat aratos, care deloc intamplator te invita cu el intr-o vacanta in Europa, pentru 14 zile.

Este doar un scenariu.